Împins de dorința unei evadări din a mult iubitei noastre capitale aglomerație, am început să fac puțină cercetare pe internet în ideea de a mă hotărî asupra lacului care mă va găzdui pentru o scurtă partidă de pescuit, de numai 12 ore. Avea să fie cea mai scurtă ieșire din ultimii ani și tocmai plecând de la această premisă, îmi doream un lac cu o populație pișcicolă decentă, dar în același timp care să țină și ceva exemplare mai mari. Un alt aspect important a fost că îmi doream să pescuiesc pe un lac nou, sau cel puțin un lac pe care nu îl mai vizitasem de ceva vreme. În urma căutărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu diverși colegi de breaslă, am decis că voi pescui pe primul stand al lacului Măgura 9, lac pe care ieșisem ultima dată în urmă cu doi ani. Având în vedere că temperaturile erau destul de ridicate, mai ales în timpul zilei, mă încânta faptul că o să pot pescui lângă deversor, apa de acolo fiind mult mai bine oxigenată comparativ cu restul lacului.
Din acest moment până în punctul în care urma să ajung pe stand, mi-am ocupat timpul cu pregătirea echipamentului și a strategiei. Nu pot să spun că timpul a trecut foarte ușor, dar odată ajuns pe lac, am fost instant fermecat de liniștea și peisajul oferit de standul ales. Colțul de baltă era împodobit cu verdeață, culoare și o multitudine de copaci care fie ofereau adăpost pescarului din calea razelor nemiloase de soare, fie construiau puncte fierbinți de-a lungul malurilor, tentante pentru orice pescar de crap. Aflat încă sub vraja acestui tablou văratic, am început aplicarea strategiei stabilite anterior, în dorința de a fructifica cât mai mult din această partidă scurtă.
Poziția și distanța mică față de capătul opus mi-a permis să merg de-a lungul malului și să îmi nădesc vadul de pescuit din mână, oferindu-mi precizie, rapiditate și eficiență. Așa că am mers în colțul lacului, lângă deversor și am făcut un mic pat de nadă format din bulgări și boilies-uri. Bulgării au fost compuși din groundbait, pelete, spărtură de boilies și un mix de semințe. După acest punct am început să îmi pregătesc lansetele și să le lansez la apă. Am pescuit cu patru lansete, două cu momitor și plastice iar celelalte două cu pastă solubilăși câte un popup. După fiecare lansare am suplimentatpatul de nadă cu câteva boilies-uri aruncate din cobra.
Totul era pregătit, lansetele la apă, eu așezat la umbră, soarele deasupra încercând să își facă loc printre ramurile copacului care mă ocrotea. Doar peștele nu se afla acolo unde mi-aș fi dorit. Temperatura ridicată îl ținea într-un dans parcă nesfârșit pe suprafața apei. Îi vedeam, tot săreau, parcă încercând să îmi facă în ciudă, dar nu reușeam să îi aduc la cârlig. Prima schimbare pe care am făcut-o, a fost să modific monturile astfel încât să pot să ridic întregul ansamblu ceva mai mult deasupra substratului. Nimic. Deja ajungeam spre jumătatea partidei iar senzorii mei parcă rămăseseră fără baterii. O liniște de-a dreptul enervantă. Deși încă de cu dimineață îmi pusesem mari speranțe în cele două lansete aflate în colț, la deversor, chiar sub coroana copacilor aplecați peste lac, parcă nimic nu funcționa. Locul era perfect din punctul meu de vedere, aveam un mic pat de nada făcut, dar totuși crapii nu se lăsau ademeniți. În minte aveam un singur gând: oare unde greșesc?
Scot rapid cele două lansete menționate anterior, desfac monturile de popup, păstrez plumbii pentru pastă, leg rapid două monturi rigide cu fluorocarbon și cârlige de tip choddy, atașez câte o bilă tare, bine dip-uite în prealabil, frământ niște pastă de plumb, lansez fix în același loc după care mai arunc cu cobra câteva boilies-uri, mai mult în ideea de a face puțină bălăceală pe suprafața lacului, doar doar ce aș convinge un mustăcios să vină în inspecție. Odată terminată operațiunea, mă refugiez în spatele cabanei, sub copac, departe de razele nemiloase ale soarelui de vară.
După numai 20 de minute, siesta îmi este întreruptă de sunetul unui senzor. Ca smuls din lumea viselor, ajung rapid pe ponton unde situația era de-a dreptul tensionată. La propriu era tensionată. Swinger-ul lipit de băț, firul ținându-se parcă cu dinții de tamburul a cărui frână nu era desfăcută suficient. Înțep, înmoi frâna încă puțin, ridic bățul pe poziție verticală și îmi dau seama că mă confrunt cu un adversar care se opune așa cum nu m-aș fi așteptat pe o astfel de vreme caniculară. Mustăciosul, inițial s-a pus pe contră, fiindu-mi foarte greu să îl urnesc din loc. Odată adus în zona pontonului, latura violentă a ciprinidei s-a activat. Am avut parte de câteva plecări, care nu au făcut altceva decât să împodobească și mai mult dril-ul aflat în desfășurare. Concluzia nu putea fi decât una singură. Un comun de 10.5 kg ridicat deasupra saltelei de recepție pentru o poză de neuitat.
Această captură parcă mă făcea să mai uit puțin de căldura copleșitoare pe care trebuia să o îndur. Eliberez mustăciosul, reîncarc montura cu momeală și arunc în același loc. În tot acest timp, deasupra mea, norii se strângeau în fronturi parcă pregătiți de război. Încet încet, picăturile de apă și-au făcut apariția. Oglinda lacului era sfărmată în milioane de bucățele. Eram de-a dreptul îmbătat de simfonia creată pe apă și de sentimentul de liniște pe care mi-l oferea. Unul dintre cele mai frumoase lucruri de care pot să mă bucur în timpul unei partide de pescuit, este o ploaie liniștită de vară care clipocește pe luciul de apă. Cu toate astea, ceva nu suna cum trebuie. În toată această armonie, unul dintre muzicanți era în contra timp. Pe lanseta pe care reușisem să scot acel superb comun, era venit cel de-al doilea și în același timp, ultimul pește al partidei. Încep dril-ul și după modul în care peștele venea spre mal, mi-am dat seama că am de a face cu un ten. Desfac destul de mult frâna, conștient că odată ce se va apropia de mal, situația va lua o turnură mult mai agresivă. Eram pățit. Pierdusem teni frumoși, păcălit de atitudinea calmă pe care această specie o manifestă până în punctul în care se află la câțiva metri de mal. Instinctul meu a fost bun, iar frâna slăbită m-a ajutat să fac față câtorva plecări foarte violente, venite parcă de nicăieri.
Având în vedere că ploaia se întețise, ședința foto a fost scurtă și destul de dificil de realizat. Am eliberat această torpilă de 9.5 kg și m-am refugiat în cabană, deja ud până la piele. Din cer se cobora o perdea de apă. Restul partidei m-am bucurat de clipocitul picăturilor de apă pe lac. Nici un alt pește nu a fost dornic să facă o fotografie cu mine. Chiar și așa, am fost foarte mulțumit de această partidă. Doi pești frumoși, un loc superb, plin de verdeață și liniște pe care cu siguranță o să revin.
Acestea fiind spuse, echipa Fir pe Apă vă urează fir întins și așteptăm să ne găsim pe malul lacului în căutarea unui nou record personal.
Ștefan Dolete