Această poveste începe undeva în luna ianuarie a anului 2019, când colegul nostru Dragoș Ghițeanu a luat inițiativa de a rezerva cinci standuri pe lacul Hermes Periș pentru deschiderea noului sezon de pescuit. Partida urma să se desfășoare undeva la începutul lunii aprilie mai exact in perioada 13-14 aprilie. Acest început de sezon urma să fie unul scurt de 24 de ore. Eram conștienți de faptul că apa avea să fie rece iar vremea de afară putea să ne aducă surprize în această perioadă a anului.
Din punctul în care rezervarea a fost făcută până în momentul în care am ajuns în săptămâna premergătoare scurtei noastre expediții, timpul a trecut foarte greu. Această partidă s-a lăsat foarte mult așteptată. Trusele erau mai mult decât pregătite. Cu atâta timp la dispoziție am reușit să pun totul în ordine, plecând de la fir nou pe mulinete, la monturi, cumpărături pentru lucrurile care lipseau sau se consumaseră în decursul sezonului trecut, până la studii asupra standurilor pe care urma să pescuim. Un lucru era sigur, cu cât ne apropiam mai mult de weekend-ul respectiv, ne dădeam seama că prognoza meteo nu avea să fie în favoarea noastră. Se anunțau temperaturi scăzute și ploi. Știam că va fi dificil să aducem pe salteua de primire un mustăcios, dar cu toate acestea entuzismul nostru nu se diminua. Era prima partidă de pescuit pe anul 2019, nimic nu avea cum să ne țină departe de luciul apei.
Deși rezervarea era făcută pentru 24 de ore, de sâmbată după amiază până duminică după amiază, tentația a fost prea mare așa că am decis să plec de sâmbătă de la prima oră și să mă instalez pe unul dintre standurile libere până când urma să se elibereze cel pe care aveam rezervare. Trebuie să recunosc că a doua zi de dimineață când m-am trezit, lucrurile nu stăteau așa cum mi-aș fi dorit. Ploaia bătea cu violență în geam, vântul scutura frunzele proaspăt apărute pe crengile copacilor, iar temperatura parcă se prăbușise. M-am pregătit rapid, am dus la mașină restul de bagaj și am pornit căte lac.
Văzând că ploaia nu avea să imi dea pace, am hotărât ca în prima parte a partidei să mă instalez pe unul dintre standurile libere care aveau și căsuță, pentru a mă putea adăposti mai bine. Așa că standul 20 urma să mă adăpostească pentru următoarele 12 ore. Am instalat rapid echipamentul, am lansat 3 lansete la apă, am nădit punctual pe fiecare cu câte o mână de boilies-uri și m-am retras pe terasa căbănuței să mă încălzesc cu o gură de cafea fierbinte. Deși peștele nu dorea să își facă simțită prezența iar frigul și ploaia mă țineau captiv la adăpostul cabanei, nu aveam cum să nu mă bucur de acel peisaj mirific și liniștea de-a dreptul hipnotică.
Am încercat mai multe puncte de pe suprafața standului de pescuit dar fără succes. Strategia era una simplă, am pescuit cu popup, pastă solubilă și săculeți. Nădirea era efectuată concentrat, cu ajutorul cobrei, aruncând câte o mână de bile de 18mm pentru fiecare lansetă. Pe partea de montură, m-am încăpățânat și am armat fiecare lansetă cu câte un chod rig. O montură nouă pentru mine, care m-a atras prin construcția și mecanica sa și pe care doresc să o înțeleg cât mai bine. Practic am ales să experimentez cu ceva nou decât să folosesc varianta mea obișnuită în cazul monturilor de popup și anume montura Whity Pool.
După 10 ore în care am încercat să aduc la cârlig măcar un mustăcios, restul membrilor acestei expediții au ajuns pe lac și am mers către standurile rezervate unde aveam să ne desfășurăm activitatea pentru următoareale 24 de ore. De data aceasta strategia a fost puțin diferită. Am lansat toate cele 3 lansete aproape ca să nu le țin pe uscat după care am început să scanez substratul standului pe care mă aflam cu ajutorul unui marker. Mă interesau punctele mai adânci din zona respectivă, apa fiind încă rece singurul mod în care m-aș fi bucurat de bătaia unui pește la capătul firului ar fi fost dacă aș fi găsit apa adâncă unde crapii se ascundeau în căutarea câtorva grade în plus. Odată identificate punctele care în opinia mea ar fi putut ține pește în condițiile respective, am schimbat markerul cu o rachetă de tip spomb și am făcut câteva lanseuri, nu foarte multe, atât cât să duc puțină hrană în punctele pe care doream să le pescuiesc, dar fără a crea un pat de nadă în adevăratul sens al cuvântului și fără a insista prea mult cu pleoscăitul pe suprafața apei. Din experiența pe care o am și lecturile făcute pe seama pescuitului de primăvară, sunt de părere că o nădire grea și intensă, nu face altceva decât să aducă suspiciune în rîndul ciprinidelor. Astfel am ales să arunc doar câteva spomburi pe care să le suplimentez cu câte o mână de bile de 18mm aruncate cu cobra, după fiecare lansare.
Într-un final lansetele erau pe poziții iar noapte se așternuse asupra lacului amuțit. Ploaia se oprise de ceva vreme, temperatura parcă mai crescuse puțin, iar noi așteptam în liniște, cu ochii ațintiți pe oglinda ce se întindea pe dinaintea noastră. Jocul ce trebuia jucat acum, era cel al așteptării. De data aceasta din cele trei lansete, numai pe una am păstrat montura chod rig, pe alta aveam un mic snow man, iar pe cea de-a treia o bilă simplă, de 18 mm, acoperită cu un strat de pastă solubilă.
Noaptea era de neclintit. Nici un sunet, nici o mișcare, frigul căzut asupra noastră odată cu lăsarea întunericului ne ținea adunați în jurului focului care sfârâia în grătar. Sunetul unuia dintre senzorii mei care piuia cu o continuitate ce demola liniștea conturată în jur, în primă fază parcă mi-a părut ireal. M-am redresat rapid, am mers lângă lansete, am prins cu o mână bățul, cu cealaltă am strâns ușor tamburul care se rotea, permițând firului să se desfacă și am înțepat încet fără a brusca mișcarea. Firul era foarte tensionat. Am desfăcut puțin frâna și l-am lăsat să plece. Apa rece nu părea să fi amorțit mai deloc peștele cu care mă luptam. Un lucru era clar, la capătul firului era un adversar plin de energie și hotărât să își arate puterea. Nu mai simțeam frig, nu mai simțeam ploaia care mă bătuse toată ziua, nu mai simțeam nimic. Eram doar eu și peștele. Drilul era unul foarte violent și încercam din tot posibilul să nu ratez această potențială captură, mai ales că ar fi fost prima pe acest sezon. Am lăsat bățul brusc în jos. Firul era detensionat. Respirația caldă, tăia aerul rece al nopții. Lupta se încheiase, iar eu mă uitam cum solzii bravului meu adversar străluceau în lumina lanternei din interiorul minciogului. Un superb crap comun de 13 kg.
Deși această captură mi-a ridicat puțin moralul, în ciuda eforturilor pe care le-am depus din acel moment, până la terminarea partidei, nu am reușit să mai aduc pe salteaua de primire decât un caras și un somotei. A fost o primă ieșire dificilă. Condițiile meteo nu au fost prielnice iar peștele nu a răspuns așa cum mi-aș fi dorit. Cu toatea acestea, pentru mine a fost o partidă încununată cu succes. Am stat la marginea luciului de apă pentru prima dată pe acest an, compania a fost exact ce trebuie și lucrul cel mai important, am avut parte de o adevarată bătălie cu un adversar pe măsura.
Echipa Fir Pe Apă vă salută, vă urează fir intins și așteptăm să ne găsim pe malul lacului în căutarea unui nou record personal.
Ștefan Dolete