Inceputul de sezon avea sa debuteze mai tarziu pentru mine, dupa 2 partide anulate datorita starii de urgenta prin care am trecut cu totii.
Am decis sa revin pe lacul Hermes Peris, stand 23, loc unde anul trecut nu am reusit sa aduc pe saltea niciun peste intr-o scurta partida de 24h.
De aceasta data am decis sa pescuiesc 48h si am inceput partida prin a cauta canalul apropiat de malul opus utilizand plumbul de sondat si pluta de marker.
Dupa ce am stabilit zona de pescuit, la o distanta cuprinsa intre 130-140m de mal, am schimbat kit-ul de marker cu racheta de nadit si am facut un pat de nada consistent, care trebuia sa tina pestii pe vad in timpul noptii.
Nada folosita, din gama WLC, a fost formata din bile tari si solubile (Red Squid & Marine Supreme) de marimi diferite, pelete de 6mm, cateva maini de amestec de saculet solubil si cateva masuri de mix de seminte, toate fiind aditivate cu CSL si un mix de lichide/arome nutritive.
Pe carlig am ales sa incep cu bile tari, de dimensiuni mai mari, de teama carasilor frumosi din acest lac.
Pestii au intarziat sa apara, dar la ora 03:50, unul din senzori a inceput sa sune. Dupa ce am constientizat ca nu este alarma telefonului, am reusit sa aduc la mal un micut crap, care m-a incurajat sa folosesc in continuare aceleasi monturi.
Am refacut patul de nada a doua zi, in apropierea pranzului, dar nu am mai reusit sa aduc la mal decat un caras frumos, intepat la aceeasi montura cu bile de diametrul de 24mm.
In ultima zi, de dimineata, am decis sa schimb strategia si am ales sa folosesc monturi mai fine, cu carlige si momeli mai mici. Pe firul de par am folosit boiliesuri Red Squid de 16mm, tari/fierte, dipuite in lichidul activator Fishy.
Strategia a dat roade si trasaturile au inceput sa apara, dar din pacate 2 teni au ales sa ma priveasca in ochi si sa isi ia la revedere inainte de a-i aduce pe saltea, unul dintre ei fiind demn si de cantar :).
Am reusit intr-un final sa aduc pe saltea lunganul din poza de mai jos, care mi-a mai ridicat putin moralul.
Probabil ca daca m-as fi dezmeticit mai devreme in alegerea monturilor, rezultatul ar fi fost mai bun.
Am incheiat partida putin dezamagit, dar hotarat sa revin din nou pe acelasi stand, datorita trendului ascendent de capturi de la o partida la alta.
Pana data viitoare, stati departe de Corona(virus) si fire intinse sa aveti!
Tibi Buha