Ca de fiecare data astept o partida de pescuit cu sufletul la gura, probabil ca multi dintre voi.
Inainte de asta imi programez partidele de pescuit chiar si cu cateva luni inainte si ma gandesc cum sa abordez partida respectiva de pescuit.
Asa s-a intamplat si in cazul de fata. Pescuim pe New Lake Lazuri 5 in luna august timp de 48h.
Vom face si team buildingul clubului nostru dar si un mic concurs intre noi, cine aduce cei mai mari 3 pesti pe salteaua de primire. Asadar mai multe motive de sarbatoare :).
Am rezervat tot sectorul B al lacului iar eu am extras locul B8. Un loc foarte bun. Anul trecut am pescuit pe B9 deci o zona buna a lacului.
Ajuns pe lac am fost intampinat de un vant foarte puternic de aproximativ 30km/h, care batea dinspre sectorul B catre A, fix din zona unde urma sa pescuiesc. Si asta se intampla de vreo 2 zile.
Asa cum stim toti,pestele este influentat foarte mult de conditiile meteo: vant, ploaie, presiune atmosferica si deja eram cu moralul la pamant.
Chiar si asa, am ramas oarecum increzator stiind ca am un loc bun dar si ca batand vantul foarte tare, apa va fi oxigenata, deci pestele ar trebui sa se hraneasca.
Strategia abordata a fost urmatoarea: la inceput sondez sa vad ce substrat am in fata si ce adancimi apoi sa imi determin zonele pe care sa pescuiesc.
Am gasit cateva zone tari cu adancimi de 2,5-2,7m, undeva peste 40m si urma sa pescuiesc acolo, o alta zona aproape de insula din dreapta standului langa sfoara si ultima in partea stanga, aproape de placuta standului B9.
Monturile folosite au fost cele cu care am mai pescuit pe acest lac, si mi-au dat rezultate: elicopter sau plumb pierdut, forfac de aproximativ 20-25cm realizat cu fir rigid monofilament iar carlige de 6 sau de 4.
Nadirea am realizat-o din bastonul de nadire dar si cu racheta( o singura data dupa primele 12h ale partidei ).
De data aceasta am ales ca boilies, gama Marine Supreme si Spicy Meat de la WLC. Marine Supreme stiam ca mi-a dat rezultate in partida trecuta iar gama Spicy Meat urma sa o testez, cautand pestii mai mari, visand chiar la un 20+. Boiliesurile au fost tari de 20mm. Pe firul de par am folosit bile direct din punga, iar pe lanseta unde am nadit doar cu Marine Supreme, am folosit bilele de carlig Covered. La fiecare lansare am atasat de fiecare data, prin fir solubil, cate 3 boilies-uri.
In prima noapte am avut cateva trasaturi insa doar de peste mic, pana in 2kg, motiv pentru care am hotarat ca in urmatoarea zi, in intervalul cand este permisa nadirea, sa fac un pat de nada pe mijlocul standului. Asta pentru a incerca sa strang pestele mic in mijloc iar eu sa pescuiesc in extremitatea acestuia. Am nadit in jur de 2kg de porumb fermentat combinat cu boiliesuri tari.
Dupa aceasta ‘mutare’ am inceput sa mai ridic putin media pestilor, astfel capturand peste peste 5-6kg.
Cei mai frumosi 3 pesti au cantarit in total 26,5kg, deci pestii avand in jur de 8-9kg.
Ma asteptam la o medie mai mare, avand in vedere ca pescuiam pe un stand bun, care zilele trecute daduse si peste de peste 20kg. Si da, scopul meu era sa prind un 20+, dar ramane pentru urmatoarea partida. 🙂
Asa cum stim, pestele circula si partidele de pescuit nu sunt identice.
Cu toate acestea, media de 26,5kg mi-a adus castigarea miniconcursului deci si de data aceasta am plecat multumit de pe lac.
Dar provocarea continua, trebuie sa prind un crap de peste 20kg pe New Lake Lazuri 5.
In continuare am pregatit si un mic video cu cateva imagini de pe lac si un drill cu un crap bataios de Lazuri.
Fir intins!
Dragos Ghiteanu